ULTIMA ORĂ
Cele mai recente știri din GiurgiuGiurgiu Expres — Giurgiu, Bolintin-Vale, Mihăilești și comunele lorCele mai recente știri din GiurgiuGiurgiu Expres — Giurgiu, Bolintin-Vale, Mihăilești și comunele lor
international

Materialele găsite de americani pe nava iraniană oprită și capturată, declarate „strict secrete”

Cristina Moldovan

Cristina Moldovan

⏱ 2 min citire
Nava iraniană oprită și capturată de Marina SUA

Președintele american Donald Trump a declarat joi că nu poate dezvălui detalii despre materialele găsite pe nava de marfă sub pavilion iranian capturată de Marina SUA, asupra căreia forțele americane au deschis focul, calificându-le drept „strict secrete”.

Trump afirmă că el ține închisă strâmtoarea Ormuz și că SUA nu știu „cine este liderul în Iran”.

Citește și: Moerdijk, un sat olandez, riscă demolarea pentru stații electrice

Ce s-a întâmplat cu nava iraniană?

Nava cargo Touska, care a fost oprită, pe 19 aprilie, într-o operațiune spectaculoasă a pușcașilor marini americani, ar fi putut avea la bord articole cu dublă utilizare ce pot fi folosite în scopuri militare, au declarat luni, pentru Reuters, surse din domeniul securității maritime.

Micul vas de transport containere, care făcea parte din grupul Islamic Republic of Iran Shipping Lines (IRISL), aflat sub sancțiunile SUA, a fost abordat în largul portului Chabahar din Iran, în Golful Oman.

Reacția Iranului

Comandamentul iranian „Hazrat Khatam al-Anbiya” a confirmat „atacul” revendicat de armata americană asupra acestei nave cargo, identificată ca M/V Touska.

  • Nava a fost oprită cu „o gaură în sala motoarelor”;
  • A fost abordată de pușcași marini care au coborât în rapel din elicoptere decolate de pe nava de asalt amfibie USS Tripoli;
  • Sursele din domeniul securității, care au refuzat să fie identificate, au declarat că, potrivit evaluărilor lor inițiale, nava transporta probabil articole cu dublă utilizare aduse din Asia.

Comandamentul Central al SUA a enumerat metale, țevi.

Trump a continuat și a avertizat Iranul să nu arunce mine în Strâmtoarea Ormuz, calificând acest lucru drept „o acțiune foarte nechibzuită”.