Polițiștii din Giurgiu au reținut 10 persoane suspectate de implicare în fraudarea alegerilor prezidențiale din Clejani, în urma unor cercetări legate de falsificarea voturilor din 2025. Anchetatorii susțin că cel puțin 83 de semnături au fost contrafăcute, iar procesul a vizat falsificarea documentelor și a listelor electorale.
Descoperirea a fost făcută după ce unii alegători au încercat să voteze în Anglia, dar au fost opriți pentru că figurau deja în listele din comuna giurgiuveană. Polițiștii au percheziționat locuințele suspecților, printre care se află și soțiile primarului și viceprimarului din Clejani. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ancheta continuă.
Citește și: Nouă percheziții în Giurgiu, braconieri reținuți cu ogari și termoviziune
Fraudă electorală în Giurgiu
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Giurgiu, în urma verificărilor s-au constatat 83 de semnături falsificate, ceea ce înseamnă că cel puțin atât au fost voturi furate de la alegători. În timpul cercetărilor, s-au descoperit documente contrafăcute și date introduse în sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot.
La finalul audierilor, procurorii au solicitat arestarea preventivă pentru patru dintre suspecți, inclusiv soțiile aleșilor locali, în timp ce alți trei au fost plasați sub control judiciar. Cercetările continuă în libertate pentru restul persoanelor implicate.
Precizare: Toate persoanele menționate în acest articol beneficiază de prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 23 alin. (11) din Constituția României și de art. 4 din Codul de procedură penală, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
