Gruparea de Jandarmi Mobilă 'Regele Ferdinand I' din Giurgiu a aplicat sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 53.000 de lei în perioada 26-27 septembrie, în cadrul unor acțiuni de prevenire a braconajului piscicol și protecție a mediului.
În urma controalelor, au fost aplicate 23 de amenzi, dintre care 19 pentru încălcări ale legislației privind pescuitul, în valoare de 23.500 de lei, majoritatea pentru pescuit fără documente legale, conform Legii nr. 176/2024. Cea mai mare sancțiune a fost dată pentru poluarea râului Mureș, unde o persoană a fost amendată cu 30.000 de lei pentru deversarea deșeurilor de tip PET în zona barajului din Târgu Mureș, în baza Ordonanței de Urgență nr. 92/2021.
Reprezentanții GJM Giurgiu au menționat că activitățile de protejare a patrimoniului natural vor continua pe tot parcursul anului, atât independent, cât și în colaborare cu alte autorități.
