În martie 2026 au început lucrările de electrificare și modernizare a căii ferate București - Giurgiu, iar după o perioadă de 7 luni, stadiul fizic a atins 19%.Proiectul, ce are un buget de peste 2 miliarde de lei, se va desfășura pe parcursul a 36 de luni, incluzând 6 luni de proiectare și 30 de luni dedicate execuției.
Contractul pentru modernizarea Lotului 2 al căii ferate București – Giurgiu a fost atribuit asocierii RailWorks, formată din Arcada Company și Alstom Transport.Potrivit datelor CFR Infrastructură, proiectarea este finalizată în proporție de 100%, iar lucrările fizice au avansat la 19%.În prezent, pe traseu se lucrează pe mai multe fronturi, în stații și pe traseu.
Citește și: EXPO BT 2026: Eveniment major pentru firmele din Botoșani
Stadiul actual al lucrărilor pe șantierul din Giurgiu
Pe tronsonul Jilava – Frătești, a început demontarea infrastructurii vechi, iar la stația București Progresu se lucrează intens la peronul liniei I, la platforma pentru noua cale și la construcția unei clădiri noi pentru călători.În zona Vidra, se efectuează pregătiri pentru platforma feroviară și relocări ale infrastructurii de fibră optică.În zona Comana – Frătești, se realizează consolidări de teren, fundații și se instalează sisteme moderne pentru drenaj și colectarea apelor.
La stațiile Vlad Țepeș, Mihai Bravu, Băneasa Giurgiu și Țăbanu, se realizează lucrări pentru construirea de peroane noi, instalații electrice și sisteme de drenaj.La Giurgiu Nord, au început demontările liniilor și ale sistemelor de semnalizare, în timp ce la Giurgiu Oraș a fost finalizată demontarea, iar acum se lucrează la refacerea platformei feroviare.Proiectul are ca obiectiv modernizarea a 93,45 km de linie ferată, incluzând electrificarea întregului traseu, îmbunătățirea semnalizării și implementarea sistemului european ERTMS Nivel 2.
Infrastructura va include și dublarea liniei pe sectorul Daia – Frătești, construirea unui viaduct nou, reabilitarea podurilor și podețelor, precum și modernizarea stațiilor și a substațiilor electrice de tracțiune.Contractul are o durată de 36 de luni, iar finalizarea proiectului este estimată pentru septembrie 2028.
