În intervalul 1-3 septembrie, polițiștii de frontieră din Giurgiu, împreună cu angajați ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, au desfășurat acțiuni de tip BLITZ pe DN 5, verificând mai multe autocare care efectuau curse regulate între Turcia și România.
În timpul controalelor, au fost descoperite și ridicate 4.269 de bunuri, constând în articole vestimentare, încălțăminte și produse de parfumerie, toate inscripționate cu denumiri de mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute. Bunurile aparțineau cetățenilor români și turci, cu vârste cuprinse între 22 și 62 de ani, care nu au putut prezenta documente legale de proveniență pentru acestea.
Citește și: Nouă percheziții în Giurgiu, braconieri reținuți cu ogari și termoviziune
Valoarea estimată a bunurilor confiscate este de peste 1,2 milioane de lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă. Acestea au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor și au fost introduse în Camera de corpuri delicte a instituției. În prezent, persoanele implicate sunt cercetate pentru infracțiunea de punere în circulație a unor produse cu mărci identice sau similară cu cele înregistrate, prejudiciind astfel titularii de drepturi.
Acțiuni de verificare pe DN 5 în Giurgiu
Verificările au fost efectuate în cadrul unor acțiuni de tip BLITZ, menite să combată contrafacerea și traficul ilegal de bunuri. În urma acestor controale, polițiștii de frontieră au descoperit și confiscat bunurile, continuând cercetările pentru stabilirea provenienței și a celor implicați în activitatea ilegală.
Conform Jurnalgiurgiuvean.ro
