PPC Energie și PPC Energie Muntenia își actualizează sistemele informatice în perioada 19 – 23 septembrie, ca parte a procesului de migrare a acestora la infrastructura informatică a Grupului PPC. Ca urmare, unele servicii și aplicații ale celor doi furnizori vor avea o disponibilitate limitată în acest interval.
Clienții PPC vor putea transmite indexul consumului pentru luna septembrie începând cu data de 24 septembrie până pe 30 septembrie, ora 19:00. Plățile vor putea fi efectuate doar prin intermediul partenerilor bancari, direct debit sau transfer bancar, iar automatul de plată self-pay va fi disponibil pentru plata cash.
Citește și: GSL continuă lucrările de întreținere a spațiilor verzi din Giurgiu
Website-ul www.ppcenergy.ro va putea fi accesat, dar serviciile digitale și aplicația myPPC vor fi indisponibile între 19 – 23 septembrie. Magazinele PPC și call centerul vor funcționa conform programului obișnuit, însă informațiile furnizate vor fi generale din cauza nedisponibilității platformelor de gestionare a relațiilor cu clienții.
Solicitările clienților vor fi preluate prin email la [email protected] pentru PPC Energie și [email protected] pentru PPC Energie Muntenia, sau prin canalele de social media disponibile. Cu toate că pot apărea întârzieri, companiile își asigură clienții că toate solicitările vor fi soluționate cât mai rapid posibil.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- "www.giurgiuveanul.ro"
Notă pentru publicații: Știrile sunt preluate automat din feed-ul Google News si rescrise de editori nostrii. După cum vedeți, este precizată sursa, creditul foto și linkul către articolul integral. Dacă doriți ca articolele dumneavoastră să nu mai fie preluate, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail de mai jos, și le vom întrerupe imediat.
Reclamatii & Reporturi Stiri contact: [email protected]