Regizorul Tudor Giurgiu a lansat recent filmul «Trei zile în septembrie», un proiect care aduce o schimbare de registru în cinematografia românească. Filmul se concentrează pe un interval extrem de scurt, fiind realizat în planul-secvență, pentru a păstra naturaletea și fluiditatea relației dintre personaje.
Giurgiu a explicat că, după experiența cu filmele grele, a simțit nevoia de a încerca un alt mod de a face film. În cazul acestui proiect, a renunțat la certitudini și a ales o abordare mai liberă, bazată pe curiozitate și pe povestea Biancăi, a cărei noapte se recompune în timpul filmului.
Citește și: Nouă percheziții în Giurgiu, braconieri reținuți cu ogari și termoviziune
Impactul planului-secvență și mesajul filmului
Planul-secvență a fost o alegere tehnică, inițial constrângătoare, dar ulterior considerată potrivită pentru a reda autenticitatea momentului. Această metodă a schimbat complet modul în care actorii au abordat scena, creând o atmosferă de live, similară cu teatru, fără posibilitatea de a face tăieturi sau ajustări.
Filmul transmite ideea că uneori, câteva minute pot schimba viața cuiva, iar povestea Biancăi se desfășoară în trei zile, un interval suficient pentru a înțelege o relație și a vedea o schimbare majoră. Regizorul subliniază că nu este nevoie de un context amplu pentru ca spectatorul să înțeleagă ce se întâmplă între doi oameni.
Giurgiu nu a făcut filmul ca pe un manifest împotriva sistemului sau a „filmului de festival”, ci ca pe o expresie a libertății și a experimentului cinematografic. În opinia sa, această abordare reflectă o formă de rebeliune față de modul birocratic în care se fac filmele în România, dar nu ca o critică directă, ci ca o alegere artistică.