Un incendiu violent a izbucnit, astăzi dimineață, la o casă din localitatea Băneasa, județul Giurgiu.
Flăcările se manifestau la nivelul mansardei, în pod și la acoperișul casei, fiind observate de localnici în jurul orei 6:30.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu și Punctului de Lucru Greaca, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
Aceștia au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 120 mp, fiind necesară intervenția rapidă pentru limitarea pagubelor.
Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul, protejând și locuințele din vecinătate, pentru a preveni extinderea focului.
Citește articolul complet pe Giurgiu Expres
Deschide articolul →