Lipsa experienței a dus la pierderea vieții unei tinere la Prundu, Giurgiu

Radu Constantinescu · Giurgiu Expres

O tânără de 18 ani a decedat în urma unui accident rutier petrecut în extravilanul localității Prundu, județul Giurgiu, în această după-amiază, în jurul orei 17:00.

Potrivit IPJ Giurgiu, șoferița nu ar fi adaptat viteza într-o curbă și a ieșit cu autoturismul de pe carosabil, izbindu-se de copacii din zonă.

În urma impactului, pasagera a fost găsită fără funcții vitale, iar conducătoarea auto a fost preluată de echipajele medicale și transportată la spital.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Stației Colibași și Detașamentului Giurgiu, cu o descarcerare, autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și trei echipaje SAJ, precum și poliția pentru cercetări.

Testul cu etilotestul a indicat valoare negativă pentru conducătoare.

Citește articolul complet pe Giurgiu Expres

Deschide articolul →